Nevoia nevrotică de iubire

Nevoia nevrotică de iubire se manifestă printr-o nevoie crescută de a fi iubit, stimat şi recunoscut, de a fi ajutat, sfătuit şi susținut, ca şi printr-o sensibilitate ridicată atunci când aceste trebuințe sunt frustrate.

Cu toții ne dorim şi ne bucurăm să fim iubiți. Iubirea ne îmbogățește viața şi ne dă un sentiment de fericire. În aceste limite, nevoia de iubire sau nevoia de a fi iubit nu este un fenomen nevrotic. La nevrotic, nevoia de iubire este accentuată. Dacă un ospătar sau un vânzător de ziare sunt mai puțin prietenoși decât de obicei, aceasta i-ar putea strica dispoziția. La fel se poate întâmpla şi atunci când la o petrecere nu este toată lumea prietenoasă.

În timp ce pentru o persoană sănătoasă este important să fie iubită, respectată şi stimată de cei pe care îi stimează sau de care este dependentă, nevoia nevrotică de iubire este compulsivă și nediscriminatorie.

Dintre toate manifestările nevoii nevrotice de iubire, cea mai des întâlnită este supraevaluarea iubirii. Există un tip de femei nevrotice care se simt nefericite, nesigure și deprimate atâta timp cât nu au pe cineva care să le fie devotat, să le iubească sau care să tină cumva la ele. Sunt și femei pentru care dorința de a se mărita a căpătat un aspect compulsiv. Ele privesc acest moment al vieții (măritișul) ca hipnotizate, chiar dacă ele însele sunt absolut incapabile de iubire, iar relațiile lor cu bărbații sunt în mod vădit sărace. Astfel de femei sunt incapabile să-și dezvolte potențialul creativ și talentele.

O caracteristică importantă a nevoii nevrotice de iubire se manifestă ca o gelozie extremă ”Trebuie să mă iubești numai pe mine!”. Acest fenomen poate fi văzut în multe căsnicii, aventuri amoroase și prietenii. O altă caracteristică a nevoii nevrotice de iubire este ”Trebuie să mă iubești, indiferent cum m-aș comporta”.

Nevoia de iubire necondiționată se manifestă și în cerința de a fi iubiți fără a trebui să dea nimic, ca și cum ar spune: ”Este ușor să iubești pe cineva care îți răspunde la fel, dar hai să vedem dacă mă mai iubești atunci când nu primești nimic în schimb”. Acest sentiment poate intra până și în viața sexuală: ”Mă iubești numai pentru că te satisfac sexual”. Partenerul trebuie să-și dovedească adevărata iubire sacrificându-și valorile morale, reputația, banii, timpul etc. orice nu se ridică la înălțimea acestei cerințe absolute este luat drept respingere.

Există o plajă largă de diferențe individuale, de la oameni care într-adevăr imploră afecțiune, respect, ajutor etc., la nevrotici care nu par deloc interesați să primească afecțiune, dar care vor să exploateze și să ia tot ce pot. Și, între aceste două extreme, sunt tot felul de nuanțe și etape intermediare.

Oamenii care au respins total iubirea în mod conștient vor spune: ”Discuția aceasta despre dragoste este o prostie. Dați-mi ceva real!” Acești oameni au fost plini de amărăciune în primii ani ai vieții și sunt convinși că iubirea nu există. Ei au exclus-o complet din viețile lor. Există cazuri în care legătura dintre dorința exagerată de iubire și lăcomia generală poate fi clar observată. Când acești oameni care prezintă această trăsătură intră în relații amoroase și, când, mai târziu, aceste relații se rup, ei pot începe să mănânce fără limită, luând în greutate zece kilograme sau mai mult. Ei pierd acest exces de greutate când încep o nouă relație de dragoste, iar ciclul poate fi repetat de câteva ori.

Un alt semn al nevoii nevrotice de iubire este extraordinara sensibilitate la respingere, atât de frecventă printre persoanele cu trăsături isterice. Ele iau tot felul de lucruri drept respingere și reacționează cu o ură intensă. Reacția la respingerea reală sau imaginară nu este întotdeauna evidentă; mult mai des este ascunsă.

Persoanele la care găsim o convingere de nezdruncinat, deși inconștientă, că iubirea nu există, au suferit, de regulă, dezamăgiri profunde în copilărie, ceea ce i-a determinat să excludă odată pentru totdeauna din viața lor dragostea, afecțiunea și prietenia. O astfel de convingere servește, totodată, drept protecție împotriva trăirii actuale de respingere.

În timp ce unele persoane se apără împotriva trăirii actuale de respingere prin ideea preconcepută că nu pot fi plăcuți, alții se protejează împotriva dezamăgirii prin supracompensare. Ei iau ceea ce de fapt este respingere drept dovadă de respect.

Dacă ne dăm seama cât de puternică este această nevoie nevrotică de iubire, cât de multe sacrificii este dispusă să accepte o persoană nevrotică și cât de departe va duce comportamentul său irațional pentru a fi iubită și respectată și pentru a fi tratată cu amabilitate, trebuie să ne întrebăm de ce îi este atât de dificil să obțină aceste lucruri.

Aceasta, deoarece nevroticul nu reușește să obțină iubirea la nivelul și în proporția de care are nevoie. Unul dintre motive este nevoia exagerată de iubire și cu rare excepții, nimic nu este niciodată de ajuns. La asta se mai adaugă și incapacitatea persoanei nevrotice de a iubi -  din cauza angoaselor sale, fie din cauza ostilității, ea este incapabilă să dăruiască, să se abandoneze. Din aceleași motive, este incapabilă să arate o considerație reală celorlalți. De regulă nu se gândește în ce măsură celălalt poate sau este dispus să ofere iubire, timp și ajutor. Prin urmare, dacă cineva simte nevoia să fie singur uneori sau alocă timp și interes altor scopuri sau altor oameni, nevroticul o ia drept o respingere jignitoare.

Persoana nevrotică nu-și conștientizează, în general, incapacitatea de a iubi. Ea nu știe că nu poate iubi. Cel mai adesea nevroticul trăiește cu iluzia că este o persoană foarte iubitoare și că are o capacitate deosebit de puternică de a se dărui ”Îmi este destul de ușor să fac diverse lucruri pentru alți oameni, dar mi-e greu să o fac pentru mine însumi”. Aceasta nu se datorează unei atitudini materne, grijulii față de ceilalți, așa cum crede el, ci altor factori. Poate fi provocată de setea lui de putere sau de teamă că nu va fi acceptat de către alții dacă nu le este util. Mai mult, are o inhibiție adânc înrădăcinată față de ideea de a-și dori conștient ceva pentru el însuși și față de dorința de a fi fericit. El se agață de autoamăgirea că oferă iubire pentru a-și justifica propria pretenție la iubire. Ar fi inadmisibil să ceară atât de multă iubire din partea celorlalți, dacă ar fi conștient de faptul că, în fond, el nu tine deloc la ceilalți.

O altă caracteristică a nevroticului este enorma sa teamă de respingere. Această teamă poate fi atât de mare, încât să-l împiedice să-i abordeze pe ceilalți chiar și cu o întrebare sau cu un gest blând, deoarece trăiește cu teama constantă că cealaltă persoană l-ar putea respinge. Se poate teme chiar să ofere un cadou, de teamă că va fi respins.

În cazurile mai puțin severe, amabilitatea și bunăvoința pot crea o stare temporară de bine persoanei nevrotice. Persoanele mai grav tulburate nu pot accepta nici un fel de căldură umană. Ele sunt convinse că nu pot fi iubite, convingere care este de nezdruncinat.

Acești oameni se apără de enorma lor frică de a trăi, menținându-se complet închiși și își păstrează sentimentul de siguranță prin abstinență.

Parțial, problema constă în teama lor de dependentă. Atâta timp cât acești oameni sunt, de fapt, dependenți de afecțiunea celorlalți și au nevoie de ea în aceeași măsură în care au nevoie de oxigen pentru a respira, pericolul de a intra într-o relație de dependență chinuitoare este, într-adevăr, foarte mare. Se tem cu atât mai mult de orice formă de dependență, cu cât sunt convinși că ceilalți oameni le sunt ostili.

Putem observa adesea cum aceeași persoană este extrem și iremediabil dependentă într-o perioadă a vieții sale și cum, în altă perioadă, îndepărtează cu toată puterea orice ar aduce cât de cât cu dependența.

Principalele mijloace prin care nevroticul încearcă să obțină împlinirea sunt: atragerea atenției asupra propriei sale iubiri, apelul la milă și amenințările sale.

O atitudine foarte comună în relațiile de iubire poate fi ”Eu te iubesc atât de mult , așa încât trebuie sa mă iubești și tu”.

Apelul la milă presupune o totală lipsă de încredere în dragoste și convingerea că în ceilalți există o ostilitate fundamentală. În aceste condiții, nevroticul simte că numai subliniindu-și neajutorarea, slăbiciunea și ghinionul poate ajunge undeva.

În viața de zi cu zi putem să observăm destul de des atitudinea ”Iubește-mă sau te omor”. Pot fi amenințări fățișe cu rănirea propriei persoane sau a altora; amenințări cu suicidul, cu distrugerea reputației unei persoane etc. Sunt nenumărate căi prin care pot fi exprimate amenințări complet inconștiente. Le vedem în tot felul de relații: aventuri amoroase, căsnicii și, de asemenea, în relația doctor-pacient.

În unele cazuri, nevoia de iubire se manifestă în principal sau chiar exclusiv în sfera sexuală.

În cultura noastră, cel mai important conflict nevrotic este acela între o dorință compulsivă şi egoistă de a fi primul în toate situațiile şi nevoia simultană de a fi iubit de toată lumea.

Karen Horney