Momentul perfect

V-ati întrebat vreodata daca ati trait macar o singura data în viata, momentul perfect? Sau starea de gratie?

Este un moment în care timpul încremeneste, suspendat între un trecut irepetabil si un viitor incert. Este puntea perfecta pentru trairea verbului “A FI”. Este posibil, oare, sa avem în viata noastra astfel de suspendari, de trairi atemporale?

Raspunsul, dupa parerea mea, este foarte simplu. Nu prea mai exista astfel de momente, sau, daca exista, ele se pierd în vâltoarea stresanta a zilelor obisnuite. Nu mai traim clipe de gratie, nu mai traim momente perfecte, fiindca nu mai suntem ancorati în prezent.

Tot timpul pendulând între trecut si viitor am învatat destul de repede ca suntem sisteme oscilante, fiecare cu perioada si frecventa sa de oscilatie. Ne este este greu sa ne racordam la prezent si fiindca traim într-o perioada atât de agitata si solicitanta, care parca nu ne mai lasa timp liber suficient. Timp liber sa apreciem frumusetea din jurul nostru, timp liber sa facem ceea ce vrem: sa ne întâlnim cu prietenii, sa citim o carte (de când nu ati mai facut asta?), sa ne relaxam, sa ascultam muzica (doar sa stam si sa ascultam, fara a mai face altceva...), sa dansam, sa facem gimnastica - pe ritmul nostru, nu pe cel impus de emisiunile tv, unde parca si asta este tot pe ... graba.

Este necesar doar sa fim putin atenti si sa constientizam ca daca noi nu facem mutarea, nimeni nu o va face în locul nostru. Ar fi bine, deci, sa facem alegerea de a fi mai axati pe autocunoasterea de sine, mai atenti la ceea ce vrem cu adevarat de la viata (sa facem n+1 acumulari, sa traim verbul “A AVEA”, sau sa învatam, într-un final, sa ne traim viata, sa ne bucuram ca existam?!)

Odata ce stim cum stam, alegerea ne apartine. Si putem face uriasul pas de a ne concentra pe prezent.

Eu, personal, auzisem de nenumarate ori aceasta sintagma, din diferite surse, încât începusem sa cred ca, din toata lumea, numai eu nu am capacitatea aceasta: de a trai în prezent. Pâna când, într-o zi, o lectura absolut întâmplatoare, sau mai bine-zis deloc întâmplatoare, mi-a vândut pontul:

Ce faci acum?

Pai, ce sa fac, citesc. (îmi spun în gând, oarecum mirata)

Ok, dar cine face actiunea? (parca am fi la lectia de gramatica, gândesc eu, în timp ce ochii îmi aluneca în continuare pe rândurile cartii)

Pai eu o fac, cine altcineva?

Bine, bine, dar care este numele tau? (ei nu, ca asta-i buna, târâie nervoasa mintea mea!)

.... (îmi spun numele în gând).

Este în regula. Acum spuneti în gând, sau cu voce tare: Eu, ..., citesc o carte.

Experimenteaza în toate momentele în care întreprinzi ceva, faci o actiune - citesc eu mai departe. Ok. “Eu, ..., spal vasele.” / “Eu, ..., desenez.”/ “Eu, ..., spal masina.” / “Eu, ..., scriu un program.” / “Eu, ......”, las la imaginatia fiecaruia.

Ei bine, lectura aceasta simpla parca mi-a dat o palma dupa ceafa (cu toate ca nu-mi place deloc gestul!), iar simplitatea “formulei magice” m-a zdruncinat pur si simplu. Bineînteles, am pus-o imediat în practica si ori de câte ori îmi aminteam. Si ghiciti! Am reusit, am putut sa ma racordez la prezent cu o relativa usurinta (dupa multe încercari din partea mintii de a ma distrage de la obiectivul dorit - dar nu m-am lasat!). În momentul în care începeam sa rostesc “formula”, ma concentram pe ceea ce faceam, iar rostirea numelui meu ma ancora si mai bine. Am început astfel sa învat ca aceasta focusare pe subiectul sau obiectul actiunilor mele îmi oferea sansa de a a privi mai profund în mine însami, de a patrunde în activitatea pe care o faceam cu interes si fara a mi se mai parea o corvoada.

Astfel, spalatul vaselor, spalatul masinii, stersul prafului etc. erau momente de descoperire. “Ce frumos este desenul acestei farfurii, ce bine s-a curatat, cât de frumos straluceste!” sau “Am o masina atât de frumoasa, ce culoare superba, ce... iar bordul wow, ce sa mai spun...!”

Acestea au devenit pentru mine, momente perfecte. Stim cu totii, sau macar am auzit ca totul poate fi perfect atunci când nu mai gândim. Dar a opri aceasta moara numita minte este uneori un proces atât de dificil... Ca sa nu mai spun ca nereusita ne arunca în bratele lui “dar nu pot” sau “înseamna ca nu pot face asta pur si simplu” si tot atâtea “n-am sa reusesc chestia asta niciodata!”. Motive în plus sa ne autoblamam, sa ne suparam pe noi însine etc.

Din proprie experienta va spun ca exista o serie de activitati în care oprim acest tren de mare viteza care este gândul: atunci când facem dragoste, când ascultam muzica, când cântam, atunci când dansam sau... atunci când savuram un ceai. V-am mai dat însa un pont în plus: formula magica a lui “Eu, ..., fac cutare sau cutare lucru”.

Încercati, luati-o ca o joaca si vedeti ce se întâmpla. Eu obtin acea liniste launtrica atât de necesara în vremurile agitate pe care le traversam. Recunosc, poate de multe ori uit, dar faptul ca este setata pe undeva pe acolo este o binecuvântare.

Putem sa învatam sa traim în prezent. Este cea mai buna modalitate a de a ne trai efectiv viata, nu de a o lasa sa curga pe lânga noi, zbatându-ne între întâmplarile si emotiile unui trecut pe care oricum nu-l mai putem schimba, si un viitor imaginat sau doar sperat.

Asa cum bine spunea un personaj din Star Trek: “Momentul perfect este atunci când îl traiesti.” Nici în trecut, caci nici macar amintirea lui nu-l poate reînvia, nici în viitor, când înca nu s-a întâmplat – as adauga eu.

Va urez sa aveti astfel de momente perfecte în fiecare zi.

Ariadna