Femeia, necunoscuta de lângă mine

Da, aşa este, femeia este o … maaaaare necunoscută! Chiar pentru ea însăşi, de cele mai multe ori – din păcate.

Căci, tot spunându-ni-se cum ar trebui să ne comportăm în cutare sau cutare situaţie, cum ar trebui să fim „doamne” în orice împrejurare, ne-am pierdut adevărata identitate pentru a o regăsi printre dorinţele celorlalţi.

Toţi au câte o idee despre cum „ar trebui” (eu, personal, nu agreez absolut deloc această expresie, poate nici voi !) să fim, să ne comportăm, să vorbim, să comunicăm cu bărbatul de lângă noi, cu cel de la serviciu, cu vânzătorul de la raionul de lenjerie intimă sau cu mecanicul auto etc. etc. Unde să te mai regăseşti pe tine însăţi, femeie a secolului XXI, între toate aceste indicatoare presărate la fiecare intersecţie a vieţii noastre?

Ca să nu mai pomenim de toţi agenţii de circulaţie ( a se citi „sfătuitori de bine”) apăruţi neanunţaţi pe toate drumurile vieţii pe care circulăm. Suntem bombardate cu reţete care de care mai eficace, spun ei, ceilalţi: de la cum anume să ne hrănim, la cum să facem cumpărături, de la cum să ne aranjăm părul pentru nu ştiu ce serată selectă la cum să ne comportăm în cazul unui conflict cu şeful, de la cum să facem mămăligă la cum să părem versate în pat etc. etc. Cum să slăbim, cum să-i facem pe plac domnului…în cutare sau cutare situaţie, cum să arătăm mai sexy, mai tinere, mai cu bun gust, mai … şi mai…

Ne-am săturat pur şi simplu de toate aceste sfaturi. Lăsaţi-ne să fim noi înşine: mai plinuţe, dacă aşa ne-a făcut mama-natură (parcă pentru a contracara această tendinţă a femeilor de a fi mulţumite cu ele însele au apărut concursurile de Miss Grăsuţe - vezi, Doamne nu care cumva să şi-o ia vreuna în cap şi să creadă despre ea că este ok aşa cum este !); slabe sau doar puţin pufoase, dacă aşa are nevoie existenţa de noi; mai bosumflate sau dimpotrivă, râzând cu gura până la urechi şi din toată inima. Şi se pare că nici bărbaţilor adevăraţi nu le prea plac femeile tip şnur – asta ca un argument în plus la infinitatea de reţete de slăbit şi arătat gen scrumbie, chiar dacă nu şi afumată!

Ne dau lecţii peste lecţii, tocmai pentru a nu mai putea fi aşa cum ne-a creat viaţa, în înţelepciunea ei infinită. Se încearcă oare o omogenizare forţată? E posibil – norocul nostru că mai sunt şi femei mulţumite cu ce sunt, mulţumite de cum arată, împlinite prin ceea ce fac pentru ele însele. Căci numai un om fericit cu el însuşi poate aduce în preajma sa vibraţia de bine pentru care, nu ştiu cum se face, dar fiecare dintre noi are nişte senzori speciali, se pare!

De aceea vedem femei care sunt departe de clişeele vehiculate cu sârg prin toate revistele, dar care atrag ca un magnet, care dinamizează atmosfera şi care împrăştie din plin bună-voinţă, amabilitate, zâmbete din suflet, umor fin şi care iradiază fericire în jurul lor. Sunt FEMEI, cu majuscule, fiindcă au sesizat jocul perfid al societăţii si au ales să fie cinstite cu ele însele în primul rând, să se accepte ca fiinţe umane, nu ca nişte biete corpuri la care acum se pare că sunt mai importante accesoriile decât ceea ce are de împărtăşit omul în sine.

Mie, personal, mi se pare că se doreşte a fi nişte marionete numai bune de învârtit, ameţit de cap şi boscorodit până ajungem biete piese de muzeu, la raionul „aşa nu! ” - ca un bine-venit avertisment pentru generaţiile viitoare.

Ideal ar fi, după mine, să ne acceptăm în totalitatea fiinţei noastre, cu bunele şi mai-puţin bunele ei, pentru a putea să ne trăim propriile experienţe cu fruntea sus şi mândre de ceea ce suntem, de ceea ce realizăm. Căci nu este puţin lucru, să fim şi încadrate în viaţa socială şi soţii, şi bucătărese (formidabile câteodată !) şi amante (în pat), şi mame şi gospodine şi atâtea altele, pe care nu cred că este necesar să le înşirui aici. Este bine să ne recunoaştem puterea interioară, iar aceasta nu va întârzia să apară, uimind peste tot acolo unde se manifestă.

Aşa se face că soţul este uluit de soluţia pe care „nevasta lui” a găsit-o la şedinţa cu directoarea şcolii, în care puştiul „lor” era să fie exmatriculat.

Aşa se face că şeful este intrigat de „tupeul” subalternei care are iniţiativă şi se face remarcată de directorul cel mare.

Aşa se face că simpla casieră observă furturile de numerar şi anunţă mai departe, iar contabila măruntă şi total ignorată până atunci descoperă o fraudă
mare şi devine mâna dreaptă a directorului economic etc. etc.

Aşa se face că o mamă singură cu doi copii se descurcă mult mai bine acum decât înainte, şi, pe deasupra, este şi fericită – auzi, domnule!

Aşa se face că… şi exemplele pot continua. Adevărul este că nimeni nu îşi dă seama de ce este în stare până nu încearcă, sau până viaţa nu îl aduce în circumstanţele respective.

Şi nu ştiu cum, dar descoperim că suntem foarte puternice în toată slăbiciunea noastră, foarte hotărâte în toate oscilările noastre, foarte sigure pe noi în toate ambiguităţile pe care le traversăm.

Da, suntem nişte necunoscute pentru cei de lângă noi, dar mai ales pentru noi înşine. Şi nu este păcat oare de materialul dat la naştere, care ar trebui să fie întrebuinţat la maximum???

Haideţi să dăm deoparte toate aceste măşti pe care o societate infantilă ar vrea să le purtăm şi să fim fericite cu noi înşine, să ne bucurăm de viaţă, să ne răsfăţăm şi să nu ne mai simţim vinovate pentru asta. Haideţi să lăsăm deoparte calităţile stereotipe pe care societatea ar vrea să le avem şi să fim noi înşine, aşa cum suntem, aşa cum ne-a creat Dumnezeu. Haideţi să fim bucuroase de cine suntem, recunoscându-ne în calităţile şi defectele noastre, haideţi să celebrăm existenţa - fiindcă viaţa este atât de frumoasă şi trece atât de repede! Haideţi să ne ocupăm şi de noi, de necesităţile noastre, de prietenele noastre, haideţi să beneficiem din plin de timp liber doar pentru noi – demonstrând astfel că suntem fiinţe umane complete, care se acceptă pe deplin şi care trăiesc plenar.

Abia atunci când vom învăţa să ne respectăm pe noi înşine si dorinţele noastre, vor învăţa să ne respecte şi partenerii noştri. Şi poate, chiar dacă vor fi intrigaţi la început, uimiţi mai apoi pe măsură că ne afirmăm tot mai mult necesităţile personale, vor învăţa că ne asemănăm, de fapt, foarte mult – dar că doar acum am îndrăznit să cerem mai mult de la viaţă. Fiindcă ştim că merităm acest lucru, fiindcă ştim care ne este valoarea şi că suntem indispensabile existenţei. Abia atunci bărbaţii noştri ne vor vedea aşa cum suntem în realitate, şi nu doar nişte enigme pe care ar vrea (sau nu) să le descifreze. Suntem misterioase pe cât de misterioasă este viaţa, dar ceea ce vrem în primul rând este să fim iubite pentru cine suntem, nu pentru ceea ce facem pentru alţii.

Iar viaţa asta înseamnă în ultimă instanţă: iubire, bucuria de a fi, dăruire, plenitudine, mirare, descoperire… şi las pe fiecare să completeze lista personală.

La urma urmei, cred că nici una dintre noi nu îşi doreşte pe mormânt o piatră funerară pe care să scrie: „Aici odihneşte o ilustră necunoscută care a făcut totul pentru a fi pe placul celorlalţi şi nimic pentru sine”.

Aşa că ai grijă: TRĂIEŞTE, BUCURĂ-TE, DANSEAZĂ, CELEBREAZĂ !!!

Ariadna