Corpul nostru cel de toate zilele

Nu de mult o prietenă îmi povestea despre sensibilităţile corpului uman şi capacitatea lui excelentă de a comunica. Oare de ce descoperim atât de târziu limbajul corpurilor noastre? Animalele îl au de cum apar pe lume, indiferent dacă din ou sau fătate. Bebeluşii, la fel, încep să şi-l cunoască şi se îndrăgostesc parcă pe zi ce trece de el. Mi-aduc aminte cu duioşie de hohotele de râs pe care i le stârneam puştoaicei mele atunci când îi arătam degetele de la mânuţe şi i le număram unul câte unul.

Noi, reprimându-le atât de mult, am privit corpurile noastre fizice ca “un rău necesar”, ce trebuie alimentate, ferite de intemperii etc. şi le-am minimalizat atât de mult importanţa încât am ajuns, unii dintre noi, să ni le detestăm. Desigur, aici intervin mesajele cu nemiluita din mass-media, presiunea companiilor de produse cosmetice şi de îngrijire (a feţei, corporale, a picioarelor), presiunea anturajului, deposedat şi el de calitatea de a fi mulţumit cu el însuşi. Este interesant că nimeni nu oferă produse de îngrijire a sufletului, de tonifiere a spiritului, de peeling a ego-ului, de eliminare a calităţii “rea-voinţă”, atât de prezentă în viaţa cotidiană, aproape invadând-o.

Ca în orice alt domeniu al vieţii şi aici intervine însă, trezirea personală. Atunci când eşti pornit pe drumul regăsirii de sine, când dorinţa de a te descoperi este una autentică, nu ai cum să dai greş. Incepi, din nou, să te iubeşti. Chiar dacă mai timid la început, capeţi curaj pe măsură ce mergi. Asemenea bebeluşului care se îndepărtează de siguranţa oferită de pătuţ sau scăunel sau de ţinutul de mână al mamei, curajul vine încercând.

Deci, haideţi să pornim pe aleea IUBIRII DE SINE. Nu este greu. Să începem cu începutul şi anume: corpul fizic. Această minunată instalaţie, acest extraordinar echipament la purtător merită mai multă atenţie şi dragoste din partea noastră, nu credeţi?

Este înzestrat cu cele mai fine accesorii, hard-ul este impecabil la naştere, este proiectat să funcţioneze chiar şi în cele mai vitrege condiţii. Şi totuşi, iată unde ajungem: îl detestăm, dacă nu cumva îl urâm de-a dreptul, nu ne place cum arată, ne repugnă imaginea lui în oglindă. Unde a dispărut naturaleţea băieţelului care se uită cu uimire la copilul din faţa lui şi care, culmea, face aceleaşi mişcări ca şi el. Sau firescul înălţării pe vârfuri a fetiţei ce descoperă faptul că pitica din oglindă este la fel înaltă ca ea.

Da, am uitat toate aceste lucruri, ne-am grăbit să ne ascundem corpurile şi să începem, sistematic, să le otrăvim. Iar programele iniţiale (setările originale) încep încet-încet să fie şterse, înlocuite de condiţionările familiale, şcolare, sociale. De ce trebuie să ne fie ruşine de corpul nostru? El şi doar el ne este dat pentru această viaţă, este tovarăşul de călătorie permanent al sufletului ce locuieşte în el (spre deosebire de partenerul de viaţă, care de multe ori se poate schimba!). N-ar trebui oare, ştiind toate aceste lucruri, să-i acordăm mai multă atenţie, să avem pentru el o adevărată consideraţie?

Ar fi necesar şi util totodată să anulăm toate condiţionările date de o societate bazată pe consumerism, care a ajuns să ne “consume” la propriu. Corpul nostru este ceea ce avem mai la îndemână, aşa că haideţi, aveţi curajul şi spuneţi-i “Te iubesc”. Va înflori, dacă nu dintr-odată, în timp. Pe măsură ce informaţia aceasta a iubirii şi transmiterea ei se impregnează în fiecare celulă, în fiecare organ şamd, propagându-se în toate marginile, asemeni unui val pe oglinda apei.

Iubiţi-vă corpul şi el va răspunde iubirii voastre. Iar atunci când te simţi bine în pielea ta, răsplata nu va întârzia să apară. Ajungi astfel la stima de sine, la iubirea de sine (nu în sensul narcisist şi infantil), la resursele tale interioare care te fac să mergi înainte. De data aceasta în mod conştient!

Curaj, deci! Important este primul pas. Dar orice călătorie depinde de acesta.

Ariadna