Alegerea de a deveni

„Obişnuieşte-te să priveşti lumea ca pe ceva în Devenire, ceva în dezvoltare şi să priveşti orice dificultate potenţială ca pe ceva ce încă nu s-a produs. Vorbeşte mereu în termeni de progres.” 

Fiecare dintre noi are parte în viaţa sa de mai multe naşteri. Fiecare dintre ele poate fi o eliberare sau o nouă încorsetare în modelele prezentate de o societate care vrea să ne impună cum să fim, nu să alegem să devenim ceea ce suntem de fapt: fiinţe divine chemate să îmbogăţească existenţa universală prin experienţele particulare. Fiecare dintre naşterile noastre poate fi o eliberare de nedreptăţi, păreri, iluzii, naivitate într-un domeniu sau altul al vieţii şi nu în ultimul rând, o despărţire de noi înşine cei de până atunci.

Şi de fiecare dată ne regăsim ca un copil pornind la drum în căutarea propriei identităţi şi nelăsat să o găsească într-o lume care, cu toate cele auzite, întâmplate aievea sau poate doar inventate, a devenit mult mai nesigură decât cea a părinţilor noştri. Şi, vorbind despre această alegere (aceea de a vedea cum se face fuioare de fum viaţa de dinainte), putem realiza că fiecare dintre evenimentele vieţii noastre a fost de fapt o renaştere.

Un mare prag psihologic trecut cu bine, o regăsire de sine în a fi mai buni, mai curaţi, eliberaţi de naivitatea apăsătoare şi dându-ne voie, în sfârşit, să ne maturizăm. Nu ştiu dacă în mod automat se produce această descoperire ca adult, dar ştiu că toate experienţele ne transformă într-un fel sau altul, ne afectează prin consecinţele lor şi prin suferinţa pe termen scurt sau, uneori, lung.

Dar toate trec, se rezolvă cumva şi ne cizelează până la a ajunge ceea ce suntem astăzi. Poate unora le place, poate altora nu: dar avem puterea interioară de a alege cum să fim, ce să devenim sau mai bine zis, cine să devenim. Poate fi o acceptare necondiţionată a ceea ce suntem prin devenire, printr-o permanentă autodefinire raportată la noi înşine şi la potenţialul extraordinar care stă în fiecare dintre noi gata să explodeze.

Deci, să ne dăm voie să devenim acele fiinţe minunate, expresie a Dragostei Divine în manifestare. Iar timpul nu contează. Timpul are tot timpul din lume pentru cei care au răbdare cu ei înşişi. Prea ne-am învăţat ca totul sa fie instant: băuturi instant, mâncare instant, sex instant...cât despre dragoste, cred că fiecare este conştient că acest lucru atât de râvnit presupune multă, multă muncă - a fiecăruia cu sine.

Fiecare dintre noi are surprize în ceea îl priveşte: niciodată nu ştim de ce suntem în stare până nu ajungem în situaţii critice sau de forţă majoră. Toţi ar trebui să fim conştienţi de faptul că viaţa este o lungă înşiruire de vârfuri şi văi, dar şi că avem potenţialul de a ne ridica mai presus de toate apelând la acea forţă interioară.

Ştiu, de multe ori este greu să ne mai dăm seama că o avem la purtător, dar ea este acolo şi aşteaptă cuminte să o revendicăm. Ea şi numai ea ne ajută să ne călim în nedreptăţile vieţii, în frustrările maturizării – un veşnic călător pe drumul existenţei. Iar în situaţii extraordinare redescoperim că suntem doar simpli oameni şi oameni extraordinari în situaţii dintre cele mai simple.

Să avem deci curajul de a ne redescoperi în permanenţă, căci ceea ce ne defineşte este acest imbold al evoluţiei, al progresului, atât ca umanitate cât şi ca indivizi. Şi care poate fi, oare, cel mai bun prilej de reevaluare şi redefinire dacă nu cumpăna dintre ani? Este momentul propice pentru a ne propune cum să devenim, cine să fim şi unde vrem să ajungem ca fiinţe umane pe deplin împlinite. Căci suntem cu toţii „supuşi impulsului vieţii care îşi caută expresia, care ne îndeamnă mereu să cunoaştem mai mult, să acţionăm mai mult, să fim mai mult.”

Aceasta înseamnă devenirea: o dorinţă atât de puternică de a avansa încât atragi spre tine oportunităţile. Toate piedicile dispar pentru acel/aceea care îşi doreşte cu toată fiinţa sa să evolueze. Iar a te teme nu este absolut deloc productiv, căci, aşa cum spune un personaj din Star Trek „a te gândi la ceva ce nu poţi controla este o risipă de energie şi creează propriul inamic.” Şi cine are mai are nevoie de alţi inamici, când, de multe ori, suntem proprii noştri duşmani? Aşa încât, la miez de noapte să ne dorim din tot sufletul să evoluăm, să ne trăim viaţa la adevăratul nostru potenţial, ca expresie a Înţelepciunii Divine în manifestare.

Şi, mai presus de toate, să nu uităm: „În univers nu există lipsă de ocazii pentru cel care trăieşte o viaţă în continuă dezvoltare.”

Ariadna